Textul provine din versiunea veche a site-ului și nu a fost verificat integral. Programele, tarifele, accesul și alte informații se pot fi schimbat. Folosește-l pentru idei de locuri, apoi confirmă detaliile la administratorul obiectivului.
Vezi ghidurile revizuite →Statiunea Buziasi
Desi atestarea documentara a acestei statiuni dateaza din 1369, adevarul este ca apele de aici au fost folosite in scop curativ chiar si pe vremea daco-romanilor. Statiunea Buziasi se afla in Depresiunea Buziasului, pe cursul Paraului Valea Salciei, la 34 km de Timisoara si 25 km de Lugoj. Diversitatea apelor minerale folosite in cura externa reprezinta unul din cele mai importante avantaje ale acestei statiuni. Alaturi de mofeta si bioclimatul sedativ, pacientii pot face tratamente cu ape bogate in elemente curative, ce au un grad de mineralizare de circa 6.6g/l. Cateva din procedurile de tratament renumite din statiune sunt termoterapia, baile galvanice, electroterapia, aerosolii, kinetoterapia, magnetoterapia etc.
Baile Calacea
Statiunea balenoclimaterica de la Calacea se afla la 20 km de Timisoara, la 117 metri altitudine. Baile ocupa aproximativ 15 ha, din care 14 ha sunt rezervate padurii de salcam, lacului cu nuferi si rate, precum si parcului cu arbori seculari. Tot in statiunea Baile Calacea a fost construita o gradina zoologica ce cuprinde numerosi fazani, pauni, iepuri si pisici gri. Strandul statiunii este foarte mare, iar turistii pot face sport pe terenurile de fotbal si tenis. Pentru copii au fost amenajate mai multe locuri de joaca, iar cei mai mari iubitori de natura pot alege sa se cazeze direct la casutele de camping. Apele minerale termale sunt recomandate pentru diverse afectiuni in cure interne si externe.
Muzeul Satului Banatean
Sub motto-ul lui Lucian Blaga “Banatul este barocul etnografiei”, Muzeul Satului Banatean este unicul muzeu etnografic de la noi din tara. Construit in 1971, muzeul adaposteste mai multe case vechi din mai multe zone ale Banatului (puternic influentate de minoritatile care au locuit pe aceste meleaguri). Se afla chiar la marginea orasului Timisoara intr-un cadru natural foarte frumos, cu multi copaci, verdeata, lac si o insulita. Intrarea in muzeu se face printr-o poarta din lemn frumos sculptata cu motive traditionale. La muzeu se organizeaza periodic diverse targuri de obiecte si alimente traditionale, expozitii, concerte si alte evenimente culturale cu specific satesc.
Muzeul din Lugoj
Muzeul de Istorie, Etnografie si Arta Plastica din Lugoj se afla azi intr-o cladire ridicata in 1899, impodobita cu o fatada interesanta, cu multe elemente baroce si ornamente stilizate. Dar primele preocupari muzeale isi au radacinile mai adanc in istorie, in 1872. Turistii pot admira aici peste 65 000 de obiecte menite sa contureze mai bine istoria si civilizatia romanilor din Banat. Este structurat in mai multe sectii, dintre care mentionam colectia de arheologie, colectia etnografica si memoriala, precum si colectia de arta ce cuprinde mai multe lucrari de Scoala contemporana.
Pestera Albastra
Anual mii de turisti vin sa descopere nuantele albastre ale acestei pesteri deosebite. Pestera Albastra, cunoscuta si sub numele de Pestera Pietroasa, se afla la 12 km de Faget. Denumirea sa vine de la dominanta cromatica pe care speologii au descris-o ca fiind “albastru de Pietroasa”. Excursionistii care vor sa ajunga la pestera vor parcurge pe jos un drum montan de aproape o ora. Din pacate drumul nu este marcat, iar intrarea in pestera este destul de ingusta, ceea ce inseamna ca puteti trece cu usurinta pe langa ea, fara sa o observati. In pestera exista lilieci, este intuneric si umezeala, motiv pentru care trebuie sa va pregatiti cu incaltaminte adecvata si cu lanterne mari. Culoarele pesterii sunt late, iar peretii sunt scaldati intr-o frumoasa nuanta de albastru pal.
Pajistea cu narcise din Batesti
Reprezinta o rezervatie naturala botanica protejata prin lege. Se intinde pe o suprafata de 20 ha, in apropiere de Faget. Jumatate din suprafata apartine statului, iar cealalata jumatate apartine localnicilor. Rezervatia are statut de zona protejata inca din anul 2000 datorita numarului impresionant de narcise albe si stanjenei ce rasar in fiecare an si infrumuseteaza aceste pajisti si fanete. Potrivit unei legende, aici si-au pierdut viata mai multi romani in luptele cu turcii, iar pentru fiecare suflet cazut a inflorit cate o narcisa. Gradina cu narcise a Banatului imbraca in fiecare an, la inceput de mai, o frumoasa haina de poveste in asteptarea iubitorilor de obiective turistice naturale.
Castelul din Banloc
Castelul din Banloc mai este cunoscut si sub denumirea de Castelul Karátsonyi, deaoarece a apartinut acestei familii, fiind construit chiar de contele Lázár Karátsonyi. In prezent este considerat monument istoric si este deschis turistilor pentru vizitare. Cladirea solida in forma de U este bine incinsa de ziduri groase din caramida arsa si strajuita de doua porti impunatoare. Din punct de vedere arhitectural reprezinta un mix interesant de elemente antice egiptene si neogotice englezesti. De-a lungul timpului cladirea a fost folosita ca si Gospodarie Agricola de Stat, Ocol Silvic, Casa de batrani, orfelinat si scoala. In urma cutremurului din 1991 cladirea a fost avariata si din pacate autoritatile nu s-au ocupat inca de reabilitarea sa. Chiar si asa Castelul din Banloc reprezinta unul din obiectivele turistice de seama din judetul Timis, fiind vizitat pentru trecutul sau istoric, pentru stilul arhitectural original si pentru spatiul gradinilor din curte.
Planifică drumul spre Timiș
Verifică distanțele rutiere, durata de condus și costul carburantului pentru deplasarea ta către obiectivele din Timiș.
Repere pentru drumul spre și dinspre Timiș:
- Distanța Timișoara – Arad(55 km · 45m · A1 (Autostrada Timișoara – Arad))
- Distanța Timișoara – Cluj-Napoca(315 km · 3h 30m · A1, A10)
- Distanța Timișoara – Oradea(170 km · 2h 15m · A1, DN79 / E671)
- Distanța București – Timișoara(545 km · 6h 15m · A1 București-Pitești, DN7 (Valea Oltului), A1 Boița-Deva-Timișoara)
- Distanța Craiova – Timișoara(320 km · 4h 30m · DN6 / E70, A1 (Lugoj – Timișoara))
Ai găsit o informație care trebuie corectată?
Vezi cum ne poți semnala o corectură ↗